Rezumat Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon pe scurt, pe capitole, analiza literara, personaje, tema si idei principale, context istoric, citate, subiecte BAC.
Introducere
„Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon este primul roman notabil al literaturii române. Reprezintă o frescă socială a epocii fanariote și a începutului de secol XIX.
Opera este un punct de referință în programa pentru Bacalaureat. Este un exemplu clasic de roman realist, social și istoric, esențial pentru înțelegerea evoluției prozei românești.
Acesta urmărește ascensiunea și decăderea lui Dinu Păturică. El este un personaj arhetipal pentru arivistul fără scrupule, oferind o critică acidă a moravurilor societății din acele vremuri.
Rezumat Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon pe scurt - pe capitole
Prolog
Autorul realizează un portret-robot al „ciocoiului”, pe care îl definește ca fiind un om venal, ipocrit, laș și extrem de ambițios. Acesta provine, de regulă, din rândul slugilor de la curțile celor bogați.
Prin vicleșug și trădare, ciocoiul reușește să-și ruineze stăpânul și binefăcătorul. Se ridică pe ruinele acestuia, devenind el însuși un tiran și un corupător al societății, perpetuând un ciclu al viciului.
Capitolul I - Dinu Păturică
Acțiunea debutează în octombrie 1814. Dinu Păturică, un tânăr de 22 de ani, îmbrăcat sărăcăcios, dar cu o privire vicleană, sosește la curtea postelnicului Andronache Tuzluc.
El prezintă o scrisoare de la tatăl său, Ghinea Păturică, prin care cere să fie primit în slujbă. Tuzluc îl acceptă ca ciubucciu, iar Păturică își dezvăluie în gând planul de a se îmbogăți pe seama stăpânului său.
Capitolul II - Postelnicul Andronache Tuzluc
Este prezentat portretul lui Andronache Tuzluc, un „ciocoi vechi”. Fost ciohodar, el s-a ridicat prin intrigi la curtea domnitorului Caragea, devenind un boier bogat și influent.
Deși are avere și putere, Tuzluc este nefericit. El nutrește o pasiune neîmpărtășită pentru juna Maria, fiica banului C., un boier român patriot, care disprețuiește corupția fanariotă și pe reprezentanții ei.
Capitolul III - Românul și fanariotul
Domnitorul Caragea, la rugămintea lui Tuzluc, îl cheamă pe banul C. și îi cere, sub formă de ordin, să-și mărite fiica cu favoritul său. Scena devine o confruntare între două mentalități.
Banul C. refuză cu demnitate, apărând onoarea familiei și valorile naționale. El îl numește pe Tuzluc un „ciocoi mârșav” și denunță corupția regimului, sfidând puterea domnitorului.
Capitolul IV - Chera Duduca
Respins, Tuzluc începe o viață dezordonată și o întâlnește pe chera Duduca, o femeie de o frumusețe răpitoare, dar complet imorală. El se îndrăgostește de ea și o copleșește cu daruri.
Duduca devine amanta sa oficială, profitând de bogăția lui. În secret, ea își continuă legătura amoroasă cu un tânăr calemgiu, Iordache, demonstrându-și caracterul duplicitar și lipsa de sentimente autentice.
Capitolul V - Educațiunea ciocoiului
Dinu Păturică se dedică „educației” sale de ciocoi. El învață limba greacă, dar studiază cu precădere cărți care îi ascut mintea în arta ipocriziei și a intrigii, precum operele lui Machiavelli.
Prin lingușire și prefăcătorie, câștigă încrederea totală a lui Tuzluc. Acesta, orbit de loialitatea sa aparentă, îi încredințează misiunea fatală: să o supravegheze pe amanta sa, chera Duduca, pentru a-i verifica fidelitatea.
Capitolul VI - Ipocriții în luptă
Are loc prima întâlnire între Păturică și Duduca, o adevărată luptă a viclenilor. Duduca încearcă să-l intimideze și să-l umilească, tratându-l ca pe o slugă neînsemnată și amenințându-l cu pedepse corporale.
Păturică răspunde cu o umilință exagerată și o supunere desăvârșită, ceea ce o derutează pe Duduca. Ea înțelege că are de-a face cu un adversar periculos, pe care nu-l poate controla prin frică.
Capitolul VII - Până nu faci foc, fum nu iese
Păturică pune în aplicare un plan viclean. El îl surprinde pe Iordache, amantul Duducăi, în grădină, dar nu îl demască în fața lui Tuzluc. În schimb, începe să strige că a prins un hoț.
Scandalul creat atrage atenția vecinilor și a slugilor. Pusă în fața faptului împlinit, Duduca este nevoită să intervină. Ea îl convinge pe Păturică să-l elibereze pe „hoț” pentru a salva aparențele.
Prin această manevră, Păturică o face pe Duduca datoare și vulnerabilă. Ea este obligată să rupă legătura cu Iordache, iar Păturică câștigă controlul asupra secretelor și acțiunilor ei viitoare.
Capitolul VIII - Mijlocul de-a face foc fără să iasă fum
Realizând că Păturică este un adversar prea periculos pentru a fi dușman, Duduca decide să și-l facă aliat. Îl invită în apartamentele sale, unde își folosește toate farmecele pentru a-l seduce.
Capitolul descrie scena seducției, în care Păturică, deși precaut, cedează farmecelor ei. Cei doi devin amanți, punând bazele unei alianțe bazate pe interes reciproc și complicitate.
Titlul, „Mijlocul de a face foc fără să iasă fum”, sugerează crearea acestei legături secrete. Ei devin complici sub acoperirea unei relații de slugă-stăpână, fără ca Tuzluc să bănuiască ceva.
Capitolul IX - Confidențele
Odată deveniți parteneri, Păturică și Duduca își mărturisesc deschis planurile. Ei își recunosc reciproc lăcomia și ambiția de a pune mâna pe averea postelnicului Andronache Tuzluc.
Ei stabilesc o strategie de ruinare sistematică a acestuia. Păturică va fura din administrarea averii, iar Duduca va cere constant cadouri scumpe și extravagante pentru a-i secătui resursele.
Pentru a-și pune în aplicare planurile frauduloase fără a fi prinși, decid că au nevoie de un intermediar. Păturică îl propune pe negustorul Costea Chiorul, cunoscut pentru lipsa sa de scrupule.
Capitolul X - Chir Costea Chiorul
Acest capitol este un portret detaliat al lui Costea Chiorul. El este prezentat ca fiind un negustor arhetipal al epocii: un individ viclean, lacom și expert în tot felul de înșelăciuni.
Prăvălia sa este un centru al afacerilor necurate, de la vânzarea de mărfuri proaste la prețuri uriașe, la cămătărie și șantaj. El este omul perfect pentru a-i ajuta pe cei doi în jefuirea lui Tuzluc.
Capitolul XI - Adevărul e proastă marfă
Fostul vătaf cinstit, Gheorghe, încearcă să-l avertizeze pe Tuzluc despre trădarea lui Păturică. Orb de încredere, Tuzluc îl alungă cu dispreț, considerându-l invidios.
Imediat după, Duduca sosește și, printr-o scenă de teatru, se plânge că Păturică este prea zelos și o jignește cu suspiciunile sale. Manipulat, Tuzluc îl numește pe Păturică vătaf de curte, crezând că astfel o va liniști pe amanta sa.
Capitolul XII - Una la mână!
Devenit vătaf de curte, Păturică începe jaful la scară largă. El este trimis să inspecteze moșiile lui Tuzluc, unde falsifică acte, inventează pagube și extorchează sume mari de la arendași.
El se întoarce la București cu o avere considerabilă, pe care o ascunde de stăpânul său. Acest prim mare câștig, marcat prin titlul „Una la mână!”, reprezintă un pas decisiv în ascensiunea sa.
Capitolul XIII - Ce dai să te fac ispravnic?
Păturică își consolidează puterea, devenind un intermediar al corupției. El vinde funcții publice în numele lui Tuzluc, profitând de influența acestuia la curtea domnească.
Capitolul prezintă un contrast elocvent. Un boier cinstit, dar sărac, este refuzat cu dispreț, în timp ce un candidat corupt, dar dispus să plătească, obține imediat funcția de ispravnic.
Capitolul XIV - Țin'te bine, arhon postelnice!
Acțiunea revine pentru scurt timp la Tuzluc. Deși fusese umilit de banul C., el reușește, prin intervenția copiilor domnitorului Caragea, să-și recâștige și chiar să-și întărească poziția la curte.
Acest capitol subliniază instabilitatea și natura arbitrară a puterii în epoca fanariotă. Favorurile se obțin nu prin merit, ci prin intrigi de culise și relații personale.
Capitolul XV - Scene de viață socială
Autorul realizează o frescă a vieții sociale din București. Este descrisă în detaliu o petrecere somptuoasă organizată de Andronache Tuzluc, la care participă beizadeaua și alți boieri importanți.
Atmosfera este una de lux orbitor, dar goală de conținut. Principala ocupație a invitaților este jocul de noroc, unde se pierd averi imense într-o singură noapte, ilustrând decadența „ciocoilor vechi”.
Capitolul XVI - Fă-te om de lumea nouă, să furi cloșca de pe ouă!
În contrast cu fastul de la etaj, Păturică organizează în beciuri un ospăț pentru alți vătafi și slugi. Aici, el le ține o lecție practică despre „arta” de a fura sistematic de la stăpâni.
El le explică metode concrete de a umfla socotelile și de a profita de neglijența boierilor. Celebra replică „Fă-te om de lume nouă, să furi cloșca de pe ouă!” devine deviza acestei noi generații de ariviști.
Capitolul XVII - Muzica și corografia în timpul lui Caragea
La petrecerea lui Păturică sosesc curtezane celebre și lăutari. Scena descrie o petrecere zgomotoasă și vulgară, plină de dansuri și băutură, care scoate în evidență lipsa de rafinament a noilor îmbogățiți.
Contrastul dintre cele două petreceri – cea elegantă, dar plictisită, a boierilor și cea grosolană, dar plină de viață, a ciocoilor – subliniază diferența dintre cele două lumi, dar și decadența comună.
Capitolul XVIII - Ce n-aduce anul, aduce ceasul
Acțiunea se concentrează pe personajele pozitive. Gheorghe, fostul vătaf, este luat sub protecția banului C. și, datorită cinstei și inteligenței sale, ajunge un funcționar respectat.
Între el și Maria se naște o iubire pură. Conștient de diferența de statut social și din respect pentru binefăcătorul său, Gheorghe decide să plece pentru a nu dezonora familia banului.
Capitolul XIX - Avertismentele
Situația politică devine tensionată. Domnitorul Caragea primește avertismente de la Constantinopol că va fi înlăturat de la tron. Acesta începe să strângă în grabă averile țării pentru a pregăti o fugă spectaculoasă.
Instabilitatea de la vârf creează un climat de haos. Păturică simte că vremea schimbărilor se apropie și își accelerează planurile de a pune mâna pe tot ce mai rămăsese din averea lui Tuzluc.
Capitolul XX - Teatrul în Țara Românească
Acest capitol este o pauză în acțiune, având un caracter de eseu cultural. Nicolae Filimon, pasionat de artă, inserează un scurt istoric al teatrului în Țara Românească.
El vorbește despre primele trupe de teatru, repertoriul acestora și rolul spectacolelor în deșteptarea conștiinței naționale. Capitolul reflectă preocupările autorului, dar încetinește ritmul narativ al romanului.
Capitolul XXI - Femeia a scos pe om din rai
Păturică și Duduca pun la cale lovitura de grație. Ei îl aduc pe Costea Chiorul la Tuzluc, sub pretextul că acesta are mărfuri noi și prețioase. Duduca simulează o dorință arzătoare pentru bijuterii și stofe de lux.
Orbit de pasiune și vanitate, Tuzluc îi cumpără tot ce dorește la prețuri exorbitante, semnând polițe care îi pecetluiesc ruina financiară. Scena este o capodoperă de manipulare și ipocrizie.
Capitolul XXII - „Italiana în Algir”
În timpul unei reprezentații cu opera „Italiana în Algir”, Tuzluc, aflat în sală, aude din întâmplare o conversație. Doi funcționari discută pe șleau despre cum Păturică și Duduca l-au ruinat complet.
Adevărul crud începe să i se dezvăluie, dar este prea târziu. Ironia sorții face ca intriga operei, despre un bărbat păcălit de o femeie vicleană, să reflecte perfect propria sa situație.
Capitolul XXIII - Slugile boierești
În anticamera teatrului, slugile boierilor își petrec timpul bârfindu-și stăpânii. Dialogurile lor dezvăluie secretele imorale, viciile și decadența ascunse în spatele fațadei luxoase a marilor familii boierești.
Această scenă completează tabloul social, arătând că putreziciunea morală este prezentă la toate nivelurile societății, de la stăpâni la slugi, într-un lanț al complicității și al disprețului reciproc.
Capitolul XXIV - Cochii vechi
Păturică și Costea Chiorul se întâlnesc pentru a-și împărți profiturile din afacerile frauduloase. Costea, deținând dovezile complicității, îl șantajează pe Păturică și obține o parte mai mare din câștig.
Prin intermediul lui Costea, Păturică devine proprietarul real, deși ascuns, al moșiilor vândute de Tuzluc la licitație. El își consolidează averea, pregătindu-se pentru pasul următor.
Capitolul XXV - Marea hătmănie
Este descrisă funcționarea coruptă a hătmăniei, instituție unde Păturică este sameș (administrator). El fură din banii depuși în custodie, înlocuiește obiectele de valoare cu falsuri și extorchează bani de la cetățenii care vin să-și caute dreptatea.
Capitolul este o demonstrație a modului în care Păturică folosește funcția publică pentru îmbogățire personală. El transformă o instituție a statului într-o mașinărie de jaf, fără nicio mustrare de conștiință.
Capitolul XXVI - O scenă dramatică
Evenimentele se precipită. Domnitorul Caragea fuge din țară. Lipsit de protecție, Tuzluc este complet ruinat, cu creditorii la ușă și slugile plecate. El caută alinare la Duduca, dar află că aceasta l-a părăsit.
Descoperă că ea se cunună în secret chiar în acea noapte cu Păturică. Aleargă la biserica Lucaci și îi întrerupe în timpul ceremoniei. Șocul este prea puternic, iar Tuzluc își pierde mințile.
Capitolul XXVII - Blestemul părintesc
Cu Tuzluc înlăturat, Păturică este liber. În acest moment de triumf, tatăl său, Ghinea Păturică, sosește în București pentru a-l vedea. Rușinat de originile sale umile, Dinu îl reneagă și ordonă slugilor să-l alunge.
Bătrânul, cu inima frântă, rostește un blestem cumplit asupra fiului său. El îi prevestește o cădere la fel de mare ca și înălțarea, anticipând sfârșitul tragic al protagonistului.
Capitolul XXVIII - Un suflet nobil
Capitolul, intitulat „Un suflet nobil”, revine la Gheorghe. Acesta îl găsește pe Tuzluc, acum nebun și sărac, îngrijit de o femeie bătrână. Se dezvăluie că Gheorghe a fost cel care a plătit în secret pentru întreținerea fostului său stăpân.
Gestul său demonstrează o noblețe sufletească excepțională și o capacitate de iertare care contrastează violent cu ingratitudinea și cruzimea lui Păturică. El întruchipează idealul moral al autorului.
Capitolul XXIX - Lagărul de la Cotroceni și trădarea
Începe Revoluția de la 1821. Păturică, un oportunist desăvârșit, vede în haosul politic o nouă ocazie de a se ridica. El decide să joace pe două fronturi, dar în final alege să-l trădeze pe Tudor Vladimirescu.
El se aliază cu Alexandru Ipsilant, conducătorul Eteriei grecești. Îi promite acestuia că va submina mișcarea lui Tudor din interior și că i-l va preda, sperând să obțină astfel o funcție și mai înaltă.
Capitolul XXX - Alesandru Ipsilant și Eteria grecească
Păturică se întâlnește cu Ipsilant la Târgoviște și îi prezintă planul de trădare. El se angajează să incite la revoltă căpitanii lui Tudor, profitând de nemulțumirile acestora față de disciplina aspră impusă de conducător.
În schimbul acestui serviciu, Ipsilant îi promite în scris funcția de caimacam al Craiovei. Pactul este încheiat, iar Păturică devine unealta principală în complotul care va duce la asasinarea lui Tudor Vladimirescu.
Capitolul XXXI - Cu rogojina aprinsă-n cap și cu jalba-n proțap
După uciderea lui Tudor, Păturică este numit ispravnic peste două județe. Aici, el instaurează un regim de teroare absolută, ajutat de brutalul său om de încredere, Neagu Rupe-Piele.
El jefuiește țăranii prin taxe abuzive, tortură și confiscări. Sătenii, ajunși la capătul răbdării, organizează o mare procesiune de protest și pornesc spre București, purtând „jalba-n proțap” pentru a o prezenta noului domnitor.
Capitolul XXXII - Ocna părăsită
Noul domnitor, Grigore Ghica, primește jalba și este îngrozit de cruzimile descrise. El ordonă imediat arestarea lui Păturică. Acesta este prins și aruncat în ocna părăsită de la Telega, cea mai cumplită închisoare a vremii.
În ocnă, Păturică primește o serie de scrisori care îi anunță dezastrul total: soția sa a fugit cu un turc, averea i-a fost confiscată, iar tatăl său a murit de inimă rea. Chinuit de boală, remușcări și viziuni terifiante, moare în agonie.
Epilog - Din opincar mare spătar
Finalul romanului prezintă o imagine a justiției imanente. Trei evenimente se intersectează simbolic: sicriul modest al lui Tuzluc, căruța mizerabilă cu trupul lui Păturică și pedepsirea publică a lui Costea Chiorul.
În contrast izbitor cu această scenă sumbră, orașul sărbătorește nunta fastuoasă a lui Gheorghe cu Maria. Gheorghe este numit mare spătar, simbolizând triumful final al onestității, muncii și virtuții.
Ideea principală din Ciocoii vechi și noi
Ideea centrală a romanului este critica arivismului și a corupției morale. Nicolae Filimon explorează mecanismele prin care un individ fără scrupule, Dinu Păturică, urcă pe scara socială.
El se folosește de ipocrizie, viclenie și trădare. Subtitlul operei, „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, sugerează un determinism social sumbru, unde prădătorii se devorează între ei.
Într-un sistem corupt, ciocoiul vechi (Andronache Tuzluc) este sortit să fie „devorat” de un ciocoi nou (Dinu Păturică), care este mai abil și mai imoral decât el.
Astfel, mesajul principal este unul moralizator. Ascensiunea bazată pe vicii și crime este efemeră și atrage după sine o cădere spectaculoasă și o pedeapsă pe măsură.
Prin contrastul dintre Păturică și Gheorghe, autorul subliniază valoarea virtuților. Cinstea, munca și loialitatea sunt singura cale spre o împlinire autentică și durabilă în societate.
Temele principale din Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon
Arivismul și parvenitismul
Aceasta este tema centrală, întruchipată de Dinu Păturică. El reprezintă tipul parvenitului, omul care se ridică social prin mijloace imorale, analizând cu atenție „rețeta” succesului său.
De la umilința prefăcută și lingușire, la spionaj, trădare și crimă politică. Păturică nu are nicio calitate morală, ci doar o inteligență diabolică și ambiție nemărginită.
Ascensiunea sa ilustrează cum viciul poate prospera într-o societate coruptă. Totuși, finalul său tragic subliniază caracterul nesustenabil al unui astfel de succes, bazat exclusiv pe imoralitate.
Corupția socială și politică a epocii fanariote
Romanul este o frescă a societății de la începutul secolului al XIX-lea. Este o perioadă marcată de decadența regimului fanariot, unde corupția este generalizată.
De la domnitorul Caragea, care fuge cu averile țării, până la ultimul slujbaș. Funcțiile publice se vând, justiția este o iluzie, iar jafurile sunt la ordinea zilei.
Filimon descrie cu detalii realiste modul în care boierii, arendașii și ispravnicii exploatează poporul. Administrația devine un mecanism de spoliere, context ce permite ascensiunea lui Păturică.
Contrastul dintre esență și aparență (ipocrizia)
Majoritatea personajelor negative trăiesc sub masca ipocriziei. Dinu Păturică este maestrul disimulării: pozează în sluga devotată, dar în esență este un trădător și un hoț.
Chera Duduca mimează dragostea pentru a-l exploata pe Tuzluc. Chiar și societatea în ansamblu este falsă: luxul afișat la petreceri ascunde decădere morală și faliment.
Filimon demască această lume a aparențelor, arătând putreziciunea ascunsă sub poleială. Personajele par a fi altceva decât sunt, într-un joc social periculos și imoral.
Antiteza dintre bine și rău
Pentru a accentua caracterul malefic al lui Păturică, Filimon construiește o axă a binelui. Aceasta este reprezentată de cuplul Gheorghe - Maria, care simbolizează virtutea și cinstea.
Gheorghe este opusul lui Păturică: cinstit, loial și muncitor. El este dat afară tocmai pentru că încearcă să-l avertizeze pe Tuzluc asupra trădării lui Păturică.
Spre deosebire de ciocoi, Gheorghe urcă pe scara socială prin merit și muncă. La final, el este răsplătit, simbolizând triumful moralității asupra viciului și restaurarea ordinii etice.
Analiza personajelor principale
- Dinu Păturică: Protagonistul romanului și arhetipul arivistului. Este inteligent, ambițios, viclean și complet lipsit de scrupule morale. Își construiește ascensiunea pe trădare, hoție și crimă. Evoluția sa este spectaculoasă, de la o slugă umilă la un boier puternic, dar căderea sa este la fel de rapidă și brutală, sfârșind tragic în ocna părăsită.
- Andronache Tuzluc: Reprezentantul „ciocoilor vechi”. El însuși un parvenit, a urcat pe scara socială prin intrigi, dar îi lipsește inteligența diabolică a lui Păturică. Este vanitos, naiv și orbit de pasiunea pentru chera Duduca, slăbiciuni care îl transformă în victima perfectă pentru Păturică. Destinul său ilustrează ideea că sistemul corupt se autodistruge.
- Chera Duduca: Tipul femeii fatale, cochete și amorale. Este complicea lui Păturică în ruinarea lui Tuzluc. La fel de ambițioasă și lipsită de principii ca Păturică, ea folosește frumusețea și seducția ca arme pentru a obține bogăție și statut. Finalul ei este la fel de tragic, fiind înecată în Dunăre pentru infidelitate.
- Gheorghe: Personajul pozitiv al romanului, construit în antiteză cu Dinu Păturică. Este cinstit, loial, muncitor și devotat. Reprezintă idealul uman promovat de autor. Spre deosebire de Păturică, ascensiunea sa socială se bazează pe merite reale și pe calități morale, fiind răsplătit la final prin căsătoria cu Maria și obținerea unei funcții înalte.
- Maria: Fiica banului C., reprezintă idealul feminin al epocii: pură, patriotică, devotată valorilor morale tradiționale. Refuză să se căsătorească cu Tuzluc, un fanariot corupt, și îl iubește pe Gheorghe pentru calitățile sale. Este simbolul virtuții și al purității sufletești într-o lume decadentă.
- Costea Chiorul: Negustor viclean și complicele lui Păturică. Este un personaj secundar, dar esențial pentru intrigile financiare, ajutându-l pe Păturică să cumpere averile lui Tuzluc. Finalul său – țintuirea în piață pentru faliment fraudulos – completează tabloul justiției imanente din roman.
Contextul istoric și literar
„Ciocoii vechi și noi” a apărut în 1863. Este o perioadă de modernizare a societății și literaturii române, reflectând sfârșitul epocii fanariote (1812-1818), o perioadă de tranziție.
Contextul istoric include și evenimentele din timpul Revoluției de la 1821. Este o epocă marcată de corupție endemică, abuzuri ale administrației și o profundă nemulțumire socială.
Din punct de vedere literar, romanul se înscrie în realismul de tip balzacian. Nicolae Filimon realizează o „frescă socială”, observând lucid moravurile și tipurile umane ale vremii.
Tehnica detaliului și crearea de personaje tipice sunt elemente realiste. Romanul păstrează însă și influențe clasiciste (moralizatoare) și romantice (scene dramatice, personaje excepționale).
Contribuția lui Nicolae Filimon este fundamentală. Prin această operă complexă și bine structurată, el este considerat, pe bună dreptate, fondatorul romanului românesc modern.
Citate relevante din Ciocoii vechi și noi
- „Iată-mă în sfârșit ajuns în pământul făgăduinței; am pus mâna pe pâine și pe cuțit: curaj și răbdare, prefăcătorie și iușchiuzarlâc și ca mâine voi avea și eu case mari și bogății ca ale acestui fanariot”.
- Relevanță: Acest monolog interior al lui Dinu Păturică, rostit la scurt timp după sosirea la curtea lui Tuzluc, dezvăluie încă de la început adevăratul său caracter și planul său diabolic de a se îmbogăți.
- „Fă-te om de lume nouă, să furi cloșca de pe ouă!”
- Relevanță: Exclamația unuia dintre ciocoii de la petrecerea lui Păturică devine un motto al noii clase de parveniți. Ea sintetizează perfect filozofia de viață a acestora: succesul se obține prin viclenie și hoție, fără a respecta nicio normă morală.
- „Vouă, dar, străluciți luceferi ai viciilor, care ați mâncat starea stăpânilor voștri și v-ați ridicat pe ruinele acelora ce nu v-au lăsat să muriți în mizerie... vouă și numai vouă dedic această slabă și neînsemnată scriere.”
- Relevanță: Fragment din dedicația romanului, care stabilește de la început tonul satiric și critic al operei. Autorul își declară direct intenția de a demasca și condamna clasa ciocoilor.
- „Dumnezeu, care cunoaște și vede toate, să nu-ți ajute, fiu blestemat ce ești! El, care te-a înălțat atât de mult, te va pogorî mult mai jos decât unde te aflai.”
- Relevanță: Blestemul rostit de tatăl lui Dinu Păturică, Ghinea, după ce este renegat de fiul său. Aceste cuvinte au valoare profetică și anticipează decăderea tragică a protagonistului, subliniind ideea justiției divine.
Subiecte posibile pentru BAC din Ciocoii vechi și noi
- Subiectul al III-lea: Prezintă particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman realist studiat. (Poți alege să îl caracterizezi pe Dinu Păturică).
- Subiectul al III-lea: Ilustrează particularitățile romanului realist, prin referire la o operă literară studiată. (Poți utiliza „Ciocoii vechi și noi” pentru a exemplifica tematica socială, construcția personajelor tipice, tehnica detaliului, veridicitatea etc.).
- Subiectul al II-lea: Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificația fragmentului următor, evidențiind două trăsături ale realismului: (un fragment relevant din roman, de exemplu, descrierea curții lui Tuzluc sau un dialog care relevă corupția).
Întrebări frecvente despre Ciocoii vechi și noi
- Ce tip de roman este „Ciocoii vechi și noi”?
Este un roman social, realist, cu elemente de roman istoric și moralizator. Este considerat primul roman important din literatura română, inspirat de modelul balzacian. - Care este semnificația titlului?
Titlul „Ciocoii vechi și noi” face referire la două generații de parveniți. „Ciocoii vechi” sunt reprezentați de Andronache Tuzluc, un fanariot care s-a îmbogățit deja prin mijloace necinstite. „Ciocoii noi”, reprezentați de Dinu Păturică, sunt cei care îi înlătură pe primii, folosind metode și mai crude și mai eficiente. Subtitlul, „Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, întărește ideea că sistemul corupt generează prădători care, în cele din urmă, se devorează între ei.